Recent s-a încheiat concursul pentru desemnarea “capitalei europene” la care Iaşii nu s-au calificat nici măcar pe lista scurtă, ceea ce a generat o mare dezamăgire. În compensaţie s-a numit capitală istorică.
Prin această lucrare doresc să explic „aroganţa” ieşenilor în a considera Iaşii capitala istorică, spirituală şi culturală a României.
Acest aspect nu ştirbeşte cu nimic meritele Bucureştilor de a fi capitala politică, diplomatică şi economică.
Nu aduce atingere nici celorlalte mari oraşe care au desigur meri-tele lor de necontestat.
Cu excepţia Unirii efemere a provinciilor sub domnia lui Mihai Viteazu, toate celelalte evenimente istorice importante au pornit sau au le-gătură cu Iaşii.
Eu am reuşit doar o palidă înşiruire cât mai obiectivă a valorilor Iaşilor prezentând doar cca 20 dintre cele 600 de statui ale oraşului, 5 dintre cele 10 muzee importante, 2 dintre cel 10 case memoriale şi desigur numai 1% dintre marile personalităţi culturale care au infiinţat instituţii, şcoli sau domenii de cercetare.